Povesti de noiembrie

Posted on

Sa stii ca tu chiar ma faci sa zambesc, da, tu, cel sau cea care acum citesti randurile astea. Cu fiecare rand asezat aici zambesc, ma regasesc pe mine in unele zile in care ma simt atat de pierduta. In zilele in care raman lipita cu privirea de fereastra, in zilele in care cana de cafea e mult prea mare si mai ales in noptile in care am invatat ca sunt doar eu cu eu, atat. E cumva ciudat ca nu ne suntem suficienti, ca nu reusim sa fim noi, doar cu noi. E ciudat ca traim prin sperante, ca maine va fi soare, ca maine horoscopul ala pe care il citesti in fiecare dimineata va fi pozitiv, ca maine poate vei zambi, ca maine poate se va intampla ceva si iti vei regasi linistea. Ne hranim cu ideea de maine, cu ideea de luna viitoare, cu ideea ca urmeaza ceva important si ne impartim viata intre vacanta de vara si cea de Craciun, intre unde facem Revelionul si intre ce destinatie ne propunem pentru vara lui 2018, cand nici macar nu stim ce si cum va fi anul ce vine. Si eu am fost asa, inca din septembrie obisnuiam sa ma gandesc la decoratiunile de Craciun, zambeam cand vedeam magazinele pline desi mai erau doua luni pana la perioada sarbatorilor de iarna si recunosc ca de multe ori fortam atmosfera din casa cu portocale, vin fiert si colinde, desi afara era inca toamna si puteam inca sa ma bucur de dovleac copt si must.

Avem noi oamenii dorinta asta de a trai in viitor, de a stii cum va fi maine, de a controla si de a face planuri. Rar aud oameni ce spun ca nu stiu ce va fi maine, ca pur si simplu va fi, daca e sa fie. Majoritatea au deja o lista prestabilita in minte, stiu exact unde vor fi si la ce ora si multi sacrifica oameni, momente si sentimente doar pentru maine, pentru ce trebuie si pentru ca asa trebuie. Am inceput sa vorbesc altfel pe blog de ceva vreme si de multe ori pe langa niste poze frumoase si outfit-uri de sezon, caut sa aduc putin mai mult din mine. Chiar cred ca ai nevoie de asta, tu sa citesti iar eu sa scriu. Si daca la inceput postam luni, miercuri si vineri, pana in pranz, undeva cu precizia unui ceas elvetian, astazi am invatat sa fac ce simt cand simt, sa nu fortez nimic, nici oameni, nici evenimente si nici macar sentimente… Nu vreau sa grabesc nimic, nici macar zilele, nu vreau sa ma gandesc la Craciun, ma gandesc la azi, la noiembrie, la toamna, la o simpla zi de miercuri.

 Fall16

Fall17

Fall6 Fall5

Fall

Fall2

Fall3 Fall10

Fall12

Fall18

Fall4

Cardigan: HERE 

Curea: vintage 

Botine Steven: HERE

Iar cand mai am zile in care ma pierd, zile in care mintea mea incepe sa alerge, o duc intr-un loc cu liniste, ma asez pe o patura si privesc cerul. Atunci simt ca incetineste, respira si zambeste!

Sa zambesti si tu azi, maine vom vedea ce va fi!

7

Spune parerea ta

Comentarii

0 Comments

Leave a comment

Your email address will not be published.